Reacția lui Dan Teodorescu, după scandalul izbucnit în jurul piesei „Despre smerenie”

Reacția lui Dan Teodorescu, după scandalul izbucnit în jurul piesei Despre smerenie
Publicat: 12/04/2016, 09:52

Dan Teodorescu, solistul trupei Taxi a publicat luni un mesaj în care clarifică mesajul piesei „Despre smerenie”, după scandalul de proporții iscat în jurul cântecelului lansat de trupa Taxi alături de 33 de celebrități din România. Dan Teodorescu scrie pe pagina oficială de Facebook a trupei Taxi: „Constat, cu părere de rău, că n-am fost în stare să transmit în mod corespunzător un mesaj foarte simplu. Și un apel foarte simplu. Îmi cer scuze si încerc așa: această piesă este o parabolă. Iar asta – cu profundă tristețe și amărăciune remarc – a fost o mare problemă. Am afirmat – foarte clar, în cea de-a două strofă – că sunt creștin. Cred cu tărie în Dumnezeu. Niciodată pe parcursul piesei nu am spus „eu știu”. Niciodată. Am spus întotdeauna „eu cred”. N-am spus că știu, pentru că n-am de unde să știu; cred doar. Am spus că L-am găsit pe Dumnezeu într-o biserică din lemn pentru că eu cred (nu spun că știu; cred doar) că Dumnezeu preferă simplitatea și modestia. Nu am spus nicăieri, niciodată, pe parcursul piesei că Dumnezeu poate fi găsit numai în biserici din lemn. Nu. Dimpotrivă; am afirmat – foarte clar, în prima strofă – că sunt convins că Dumnezeu era în Catedrala Mântuirii Neamului Românesc. Pentru că sunt ferm convins că Dumnezeu este peste tot. Piesa nu este un manifest împotriva Catedralei Mântuirii Neamului Românesc. Piesa nu are cum să fie un manifest pentru simplul motiv că un manifest presupune determinarea unor acțiuni imediate. Or nicăieri, pe parcursul piesei, nu am spus că n-ar trebui construită Catedrala. Nu am spus nicăieri că ar trebui sistate lucrările. Nu există, la final, niciun link către nicio petiție împotriva Catedralei. Nu. Există doar un citat din Sfânta Scriptură. Dacă aș fi vrut să lansez un manifest, aș fi făcut acest lucru – în mod evident – înainte de începerea construcției. Mesajul piesei este următorul: cred că opulența și trufia nu au legătură cu credința. Piesa este, în același timp, un apel la smerenie adresat tuturor: „și toți, unii față de alții, îmbrăcați-vă întru smerenie” (Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 5, 1-5). Am făcut această piesă pentru că am crezut că am dreptul să-mi exprim opinia. Sunt convins că sunt un păcătos. Sunt convins că noi toți, absolut toți cei prezenți în piesă avem păcate mai mici sau mai mari. Vă rog frumos ca după ce ne judecați pe noi, așa cum se cuvine, să vă gândiți la mesajul piesei. Vă mulțumesc, Doamne ajută!”

Piesa „Despre smerenie” a trupei Taxi pledează pentru modestia creștină. 33 de celebrități din România repetă în videoclip versul percutant „Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici”, alături de solistul Dan Teodorescu. Cântecelul a iscat un val de controverse, rumoare, elogii, reacții agresive, ba chiar a creat discordie între unele fețele bisericești ce laudă piesa și alții, înalți prelați supărăcioși din Biserica Ortodoxă Română, care critică mesajul melodiei.

Piesa a fost interpretată de publicul larg drept un manifest împotriva ridicării edificiului opulent al Catedralei Mântuirii Neamului. Ținta melodiei nu a fost însă atât de tranșantă: Trupa Taxi declară că a compus un cântecel menit să militeze cu umor și candoare împotriva trufiei, ostentației și vanității detectabile în lumea pestriță de azi.

Trupa Taxi a lansat joi seară un videoclip despre smerenie, împreună cu „prieteni” faimoși, adică mai multe celebrități din România. Melodia pledează pentru modestia creștină, în care vedetele repetă pe rând „Dumnezeu preferă lemnul si spațiile mici”.

„Azi-noapte am avut un vis/ Catedrala Mântuirii Neamului Românesc era gata/ Iar eu… m-am dus la catedrală, de dimineață, să-l caut pe Dumnezeu” – este începutul melodiei compuse de Dan Teodorescu, solistul formației.

Autor al melodiilor și versurilor Taxi, Dan Teodorescu spune că a avut un vis; vis pe care îl analizează în cadrul acestui videoclip împreună cu Dan Bittman, Cornel Ilie, Monica Anghel, Virgil Ianțu, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Ștefan Bănică, Robin Proca, Andi Moisescu, Dani Oțil, Paula Chirilă, Horia Moculescu, Toni Grecu, Irina-Margareta Nistor, Dan Byron, Teo Trandafir, Oreste Teodorescu, Pavel Bartoș, Ada Milea, Călin Goia, Mircea Cărtărescu, Horia Vîrlan, Guess Who, Laura Lavric, Andreea Esca, Răzvan Simion, Alexandru Andrieș, Emilia Popescu, Grigore Leșe, Mircea Baniciu, Alexandra Ungureanu, Oana Pellea, Victor Rebengiuc.

Trupa Taxi își urmează drumul propriu, exprimându-și stările, părerile, punctele de vedere cu sinceritate și simplitate, în stilul caracteristic. Umorul și ironia fină sunt marca formației. Piesa-manifest „Despre smerenie” emoționează și pune pe gânduri. Sarcasmul lui Dan Teodorescu îndulcește tema extrem de serioasă a cântecelului: smerenia creștină. Trupa Taxi se opune într-un mod comic opulenței și oferă un moment de reflecție prin acest cântec.

„Și pân” la urmă l-am gasit într-o biserică din lemn/ E una undeva pe-un deal (…) Și cred că știu de ce l-am găsit aici/ Eu cred că Dumnezeu preferă lemnul/ Lemnul și spațiile mici”, așa se termină visul lui Dan Teodorescu, pe care, apoi, în versuri, încearcă să-l deslușească. De altfel, videoclipul piesei, impresionant prin personalitățile și vedetele care fredonează sau recită refrenul melodiei se încheie cu un citat din Biblie: „Pe preoții cei din voi îi rog (…): Păstoriți turma Lui Dumnezeu (…) nu pentru câștig urât, ci din dragoste; (…) și voi, fiilor duhnovnicești, supuneți-vă preoților; și toți, unii față de alții, îmbrăcați-vă întru smerenie” (Petru, 5, 1-5).

Cel mai nou videoclip Taxi, „Despre smerenie”, a fost lansat joi seară, 7 aprilie, pe contul de facebook al trupei la ora 19:00.

Vineri, o zi mai târziu, piesa a adunat 114.000 de vizualizări pe YouTube, 1.700 de like-uri și 2.000 de share-uri – pe pagina de Facebook a trupei. Până sâmbătă, 9 aprilie, vizualizările pe YouTube au ajuns la aproximativ 350.000, like-urile au crescut pănă la 2.500, iar piesa a fost share-uită, în total, de aproximatv 3.000 de ori.

Înregistrările audio și video au fost realizate la Fat Studios și FX International, iar montajul este semnat de Tudor Olaru, potrivit unui comunicat de presă al trupei.

În afară de Dan Teodorescu (voce, chitară acustică), din trupa Taxi mai fac parte Vicky Sava (voce), Daria Corbu (voce), Darius Neagu (tobe), Kerezsi Csongor (chitară bas), Cantemir Neacșu (chitară) și Mugurel Coman (clape).

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cum ÎNTORCI CORECT în giratoriu? Numerotarea ieșirilor în sensul giratoriu e foarte importantă
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Final pentru Simona Halep. Ion Țiriac i-a dat verdictul care închide totul: „E de ajuns”
Telefoanele care iti aduc o mică avere. Te poți îmbogăți!
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Nepoata lui Elvis Presley, Riley Keogh vorbește pentru prima dată despre "blestemul" deceselor din familie
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Japonia a lansat proiectul de fuziune FAST pentru energie fără limite până în 2030